În anul 1994, se înființează Clubul Speologic Prusik, nou din multe puncte de vedere pentru acele vremuri si promova o noua imagine a speologiei si a speologului, iar in 1996 devine Asociația Speologica PRUSIK.
Numele de PRUSIK - nod de ascensiune pe coarda - a fost alegerea unui grup de tineri, care după '89 vedeau si aplicau speologia in alt stil decât s-a practicat pana atunci.
Scopul asociației este de a uni persoanele care practică și studiază speologia și disciplinele conexe, precum și scopul de a contribui activ la ocrotirea naturii.
Asociația desfășoară activități în următoarele domenii: arheologie subterana, biospeologie, canioane, carstologie, cartografie si topografie, ecologie subterana, explorare, fotografie subterana, protecția mediului subteran, salvaspeo si tehnica speologica alpina, hiking, via ferrata și cicloturism.
In anul 1995 se organizeaza prima ediție a Cursului de Inițiere în Speologie care a strâns peste 100 de persoane dornice de a cunoaște tainele speologiei s-au pus primele baze oficiale ale asociației. Participanții au dobândit cunoștințe în domenii ca fotografie subterană, carstologie, biospeologie, topografie, tehnică speologică alpină (TSA), protecție și ecologie subterană, salvaspeo și altele.
Din anul 1997, A.S.PRUSIK a organizat împreună cu Exploratorii Resița un stagiu de tehnică speologică alpină (T.S.A) înscris în calendarul Federației Române de Speologie. În vara anului 1997, asociatia participă cu doi membri la expediția "-1000" in sistemul Pierre Saint-Martin din Franța - o premieră națională în speologie.
Membri clubului s-au specializat an de an în diverse domenii ale speologiei, atât tehnice, cât și știintifice, asociația devenind pe linie tehnică un promotor al miscării Salvaspeo din România. Din punct de vedere al speologiei știintifice, pregătirea membrilor a început să dea rezultate, an de an obținandu-se premii la manifestările speologice naționale.
Pe lângă partea de formare a membrilor pe parte tehnică și creșterea asociației prin intermediul cursurilor de inițiere care devin o tradiție, se mai începe din anul 2001 cu vernisaje și expoziții de fotografie de peșteră prin expunerea fotografiilor membrilor.
Incepând cu anul 2000 activitatea de explorare a asociației se îndreaptă înspre Bazinul Ciclova ceea ce presupune participarea la mai multe ture și tabere de explorare, cartografiere, fotografiere și cu alte scopuri stiintifice în această zonă. Munca depusă timp de 5 ani în această zonă se regaseste in brosura “Bazinul carstic 2234 - Ciclova“, lansată cu ocazia expoziției din iarna anului 2005.
Anul 2006 este anul în care are loc organizarea congresului național de speologie de către Federația Romană de Speologie si Asociația Speologică Prusik Timișoara în zona Băile Herculane.
În perioada 8-23 octombrie 2006 Federația Română de Speologie prin Comisia Explorări a organizat Expediția Speologică Națională “-1000 Berger” 2006. A fost prima expediție integral românească a speologilor români și reprezintă un record national de adâncime, cota atinsă fiind -1122m. Din partea Prusik au participat 3 membri, alături de alți 13 participanți din țară membrii a 7 cluburi au participat.
Asociaţia Speologică PRUSIK Timişoara împreună cu Asociaţia "De Partea Ta", Asociaţia Speologică Speleoteam şi Federaţia Română de Speologie a organizat în perioada 27 - 29 mai 2010 cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului de artă fotografică subterană ''Speoarta" adresat tuturor iubitorilor de artă din Timişoara.
În anul 2013, 2015 și 2016 Prusik participă cu doi speologi la expediția în peștera Pinargozu. Scopul expediției este explorarea, topografierea și cartografierea celei mai mari cavității speologice din Turcia, peste 10 km dezvoltare până în prezent. O peșteră activă (cu râu subteran) în care s-a ajuns la cota +700 m.
Explorarea speologică continuă prin deschiderea unei noi zone de lucru din anul 2012 în zona Căvăran din dorinta de a descoperi cat mai multe peșteri.
In anul 2015 se reiau taberele de lucru, fiind organizată în perioada 2-12.07.2015 o tabără în zona carstică Căvăran-Peștere. In cele 8 zile s-au realizat 30 de activități și au participat 34 de persoane.
Taberele continua pana în anul 2019 si zona prinde contur tot mai mare, ajungandu-se la peste 30 peșteri noi descoperite si explorate în zonă, cea mai adâncă fiind de –105 m și cu cea mai mare dezvoltare.
De-a lungul timpului au fost explorate - peste 150 de cavitati speologice, cartografiate - 95, descoperite în premieră - peste 50.
Ii așteptăm cu drag pe toți aceia care doresc să ne însoțească, pentru a explora împreună lumi subterane și pentru a crea amintiri de neprețuit.